Conform ultimei versiuni a The Robot Report, nicio firmă româneasca nu este inclusă la categoria de producători de roboţi.

La nivel european industria roboticii este promovată foarte puternic, atât prin finanţări dedicate (de exemplu Orizont 2020), cât şi prin reţele ale firmelor interesate. Cea mai vizibila este euRobotics, o organizaţie reţea a cărei misiune este să colaboreze cu Comisia Europeană pentru a dezvolta şi implementa o strategie pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare în domeniul roboticii. În cadrul acestei reţele, în care sunt membri liderul roboticii Kuka, Simens şi alţi grei din domeniu, România are doar doi membri: Universitatea din Cluj şi Politehnica din Bucureşti!

În cadrul evenimentelor de popularizare a industriei, EUrobotics organizează din 2011, Săptămâna Europeană a Roboticii. Sute de evenimente de conştientizare cu privire la robotică în întreaga Uniune Europeană se desfăşoară anual sub egida euRobotics. Anul trecut au fost peste 800 de evenimente şi aproape jumătate dintre ele organizate în Spania. În România au fost 7, dintre care 6 organizate de Asociaţia E-Civis.

Începând de anul acesta Ana-Maria Stancu, preşedinte E-Civis, a devenit Coordonator Naţional al Săptămânii Europene a Roboticii în România şi printre priorităţile mandatului său se numară punerea României pe harta roboticii:

“Îmi vine foarte greu să cred că România, care stă foarte bine la alte capitole legate de industria ITC, nu este prezentă în industria roboticii. Sunt sute de studenţi care de-a lungul anilor au terminat mecatronică, cibernetică sau alte specializări care au legătură cu robotica şi, totuşi, noi nu avem o industrie puternică în acest domeniu. Este adevărat că în acest domeniu costurile pentru inovare şi cercetare sunt foarte mari şi nu excelăm la capitolul finanţări în acest domeniu, însă România poate să se poziţioneze pe această hartă a roboticii prin software. Dacă la asta suntem buni, de ce să nu facem asta şi în domeniul roboticii?

Scopul meu personal pentru această Săptamână este să ajungem de la 7 evenimente organizate anul trecut la cel puţin 200 anul acesta. Vreau să atragem atenţia firmelor producătoare de roboţi şi în acelaşi timp să devenim un exemplu de bună practică pentru zona Europei Centrale şi de Est.”

wwww.saptamanaroboticii.ro